Top 5 mașini lansate în 2018, conform editorilor DriveMag – Partea I

A venit momentul să privim în urmă la ce ne-a impresionat în 2018 în materie de mașini

Distribuie pe:

La final de an, ne alegem fiecare câte cinci mașini preferate lansate în 2018. Aceasta este lista lui Tudor.

Am avut ce vedea în anul care stă să se încheie pe cam toate planurile în industria auto, de la super-mașini la modele electrice și de la SUV-uri ultra-luxoase la compacte pentru toate bugetele.

Fără să mai lungim vorba, iată ce mașini mi-au făcut cu ochiul în 2018:

Porsche 911

Porsche 911 se află la generația cu numărul opt, un număr frumos pe care 911 promite să-l onoreze devenind din nou etalonul în segment. Noul 911 este mai dotat din punct de vedere digital, mai eficient și mai puternic decât generația trecută, iar Porsche se jură că toate aceste noi atribute lucrează doar pentru plăcerea celui de la volan. Ceva îmi spune că trebuie să-i credem pe cuvânt.

Mazda 3

Îmi mențin în continuare poziția față de Mazda 3, și anume că este cea mai distractivă de condus și cea mai arătoasă compactă a momentului. Pentru noua Mazda 3, japonezii au decis să păstreze formula cu mult sex-appeal pentru exterior și un interior minimalist, cât despre felul în care se va conduce Mazda 3, îmi e greu să cred că lucrurile s-au schimbat în altă direcție decât spre (și) mai bine.

Mercedes-Benz A-Class

Noul A-Class a reușit să polarizeze într-o oarecare măsură fanii Mercedes-Benz prin designul exterior, dar pentru mine A-Class este un deschizător de drumuri prin prisma bagajului tehnologic și digital pe care Mercedes-Benz l-a încredințat unui model compact. Așteptați-vă la tot mai multe mărci și modele care vor adopta această infuzie de tehnologie, mai ales în contextul în care mașinile autonome bat la ușă iar vehiculele electrice sunt deja aici.

Noi am avut și ocazia să testăm noul Mercedes-Benz A-Class anul acesta – puteți citi testul aici iar pentru materialul video vă invităm pe canalul nostru de YouTube: DriveMag România.

BMW X5

Deși nu-mi plac SUV-urile, am avut ocazia să particip la un workshop cu și despre noul BMW X5, unde am înțeles mai bine cum s-a schimbat noul X5 față de modelul precedent la capitolul tehnologie și repere dinamice. Sigur, BMW a mai umblat la cutiuța cu trucuri magice și la capitolul materiale și confort, un semn clar că bavarezii vor să-și mențină modelul bestseller pe val multă vreme de acum încolo. Dacă nu știați deja, începând cu 1999, X5 s-a vândut în 2,2 milioane de exemplare, și a devenit cel mai de succes SUV premium din istorie.

Noul BMW X5 a ajuns și pe mâinile noastre pentru un test detaliat, sub formă de material scris și video.

Bugatti Divo

Dacă nu se lansa anul trecut, aici ar fi fost McLaren Senna. Dar așa, am fost nevoit să-mi revizuiesc alegerea și am optat pentru Bugatti Divo. De ce Divo? Pentru că Bugatti a reușit, din nou, chiar când credeam că Chiron e the best of the best, să ridice și mai sus ștafeta. Bazat pe șasiul lui Chiron și dotat cu același W16 de 8 litri, Divo se recomandă ca un monstru al circuitelor din întreaga lume și între noi fie vorba, arată ca unul, pentru că modificările aduse de inginerii Bugatti au transformat complet noul Divo.

Din păcate, Bugatti Divo face parte din acea categorie de mașini-pe-care-nu-le-voi-avea-niciodată-și-ar-trebui-să-mă-consider-norocos-dacă-văd-una-în-realitate. Asta pentru că doar 40 de exemplare vor fi produse și știm cu toții în garajele cui vor ajunge.

CITEȘTE MAI MULTE:

Acestea sunt cele mai spectaculoase faruri ale momentului

5 dintre cele mai excentrice evacuări din lumea auto

Cele mai rapide mașini de stradă produse vreodată de Porsche

Prin continuarea utilizării site-ului, acceptați utilizarea de cookie-uri. Mai multe detalii.
Sunt de acord

Citiți politica noastră privind utilizarea datelor dumneavoastră personale. E posibil sa folosim datele dumneavoastră pentru a vă servi reclame personalizate. Sunteți de acord?
Da
Nu
Vă puteți razgândi oricand in pagina Politică de confidențialitate.