O mașină din 2008 care merită fiecare cent, chiar și până la 2 milioane de euro
E greu să ții minte cât costă de noi modelele create de Koenigsegg, pentru că niciuna nu e la fel ca alta.
Producătorul suedez de hypercar-uri onorează comenzile primite, și o face pe mulți bani. Iar faptul că își țin prețul (asta dacă nu se valorizează, chiar) de-a lungul timpului e dovada că produsul este unul impecabil, rar, și deci la mare căutare.
Un exemplu recent este chiar acest Koenigsegg CCXR Edition cu nici 2.000 km la bord, listat pe site-ul britanic Auto Trader pentru 1,8 milioane de lire sterline (echivalent cu circa 2 milioane de euro + un BMW X5 nou).
Un progres al modelului de bază CCX, CCXR Edition a fost creat pentru „a sparge recorduri în modul tradițional Koenigsegg. Scopul nostru cu CCXR Edition este să livrăm performanță superioară — pe circuit, în linie dreaptă sau pe drumul tău virajat preferat — și s-o facem cu stil și în condiții de confort”, spune descrierea de pe site-ul Koenigsegg.
Cifrele impresionante vin să susțină descrierea modelului. CCXR Edition folosește un V8 din aluminiu, de 4,8 litri, ajutat de două compresoare să livreze până la 1.032 CP și 1.080 Nm. Toată această putere merge către puntea spate prin intermediul unei cutii secvențiale cu șase trepte.
Îmbrăcat în fibră de carbon (cu elemente de design și ornamente specifice versiunii Edition) și încălțat cu Michelin Pilot Sport 2, CCXR Edition arată bine și fuge și mai bine: de la 0 la 100 km/h ajunge în 2,9 secunde, de 200 km/h trece după 8,75 secunde, iar pragul de 300 km/h este atins în nici jumătate de minut: 25,5 secunde, mai precis. Viteza maximă depășește 400 km/h.
La capitolul echipamente, CCXR Edition vine cu hardtop din sticlă demontabil, geamuri electrice, frâne carbon-ceramice cu ABS (380 mm diametru pe față, 362 mm pe spate), cric hidraulic, servodirecție, servofrână, cameră de marșarier, CD/DVD + conexiune iPod, sistem de climatizare, alarmă, sistem de monitorizare a presiunii în roți, jante din aluminiu (19” diametru pe față, 20” pe spate) și senzor de forțe G. Nu stă rău pentru o mașină din 2008.
Doar patru unități Koenigsegg CCXR Edition au fost create vreodată, și doar una (aceasta din anunț) are volan pe partea dreaptă.
CITEȘTE MAI MULTE: Prețul exclusivității — cutia Getrag costă dublu într-un Ford GT față de Mercedes-AMG GT