Volkswagen va vinde mașini online începând cu 2020

Decizia face parte dintr-un plan mai complex de restructurare a modelului de vânzări folosit de companie

Distribuie pe:

Volkswagen are în plan schimbări majore legate de felul în care producătorul își comercializează în prezent gama de modele. Acestea vor intra în vigoare în aprilie 2020.

Oficialii VW susțin că abordarea unei noi strategii în ceea ce privește vânzările este necesară în momentul de față deoarece mediul în care compania activează este în continuă schimbare dictată de noile tehnologii și de așteptările clienților, dar și de noii jucători de pe piață.

Drept urmare, pe lângă rețeaua deja existentă (logistică, dealeri, departamente de vânzări și service-uri), VW urmează să introducă progresiv noi elemente, ca de exemplu servicii și produse digitale care vor oferi clienților posibilitate de a achiziționa un model nou sau anumite servicii prin intermediul internetului.

Mai concret, fiecare client VW va primi un număr de identificare unic care îi va permite accesul la întreaga gamă de produse și servicii oferite de companie. Astfel, interacțiunea client-producător nu se va rezuma doar la câțiva pași – cum ar fi, de exemplu, achiziția unei mașini noi sau mentenanța acesteia.

De exemplu, fiecare automobil va primi actualizări de software over-the-air, prin intermediul rețelei de telefonie mobilă. Mai mult, fiecare vehicul va putea notifica service-ul de care aparține atunci când se apropie o revizie cu ajutorul unei aplicații, iar VW promite asistență 24 de ore din 24 pentru fiecare client al mărcii.

Mai mult, clienții vor putea accesa o serie de servicii oferite de platforma digitală Volkswagen We, inclusiv We Park, We Deliver sau We Connect.

CITEȘTE MAI MULTE: SEAT Tarraco, imagini și informații oficiale

Tag-uri

volkswagen vw
Prin continuarea utilizării site-ului, acceptați utilizarea de cookie-uri. Mai multe detalii.
Sunt de acord

Citiți politica noastră privind utilizarea datelor dumneavoastră personale. E posibil sa folosim datele dumneavoastră pentru a vă servi reclame personalizate. Sunteți de acord?
Da
Nu
Vă puteți razgândi oricand in pagina Politică de confidențialitate.