Un progres semnificativ comparativ cu 2008
O statistică Eurostat relevă faptul că trei din zece români nu-și permit să dețină un autoturism — cel mai scăzut raport din cele 28 de state incluse în acest studiu.
Pe plan european, ponderea populației care nu-și permite o mașină este de 7%, o scădere cu 1,9% față de 2008, scrie Ziarul Financiar.
În România, statistica Eurostat (valabilă pentru anul 2017) arată că 29,8% dintre locuitori nu-și permit o mașină personală — o îmbunătățire ușoară (3,1%) comparativ cu anul anterior, când ponderea a fost de 32,9%. Comparativ cu anul 2008 însă, România se laudă cu o scădere semnificativă: acum zece ani, 48,3% dintre români se aflau in imposibilitatea financiară de a deține un automobil.
Podiumul acestui clasament este completat de Bulgaria (20,6%) și Ungaria (20,1). Germania (6,3%), Marea Britanie (6,3%), Franța (2,7%) și Italia (2,7%) se află în jumătatea inferioară a clasamentului, cele mai favorabile medii înregistrându-se în Luxemburg (2,2%), Cipru (1,7%) și Malta (1,7%).
Acest indicator Eurostat are în vedere analizarea condițiilor de viață (dinamica venituri-cheltuieli) în statele membre ale Uniunii Europene. În studiu au fost luate în calcul și mașinile achiziționate în leasing sau închiriate, dar și cele folosite ca autovehicul de serviciu de către angajați.
O statistică Eurostat care a observat consumul individual efectiv (indicator de bunăstare a gospodăriilor) din state membre ale Uniunii Europene a plasat România pe a patra cea mai joasă poziție din clasament.
Țara | 2016 | 2017 |
România | 32,9% | 29,8% |
Bulgaria | 22% | 20,6% |
Ungaria | 20,6% | 20,1% |
Letonia | 19,5% | 18,1% |
Slovacia | 12% | 11% |
Estonia | 12,1% | 10,4% |
Lituania | 11,4% | 10,3% |
Grecia | 10% | 9,7% |
Finlanda | 8,9% | 8,6% |
Danemarca | 8% | 8,3% |
Cehia | 8% | 7,4% |
Polonia | 7,3% | 7% |
Croația | 8,2% | 6,9% |
Portugalia | 6,9% | 6,5% |
Olanda | 6,4% | 6,4% |
Austria | 6% | 6,4% |
Germania | 6,8% | 6,3% |
Marea Britanie | 8,6% | 6,3% |
Belgia | 6,7% | 5,9% |
Spania | 6% | 4,6% |
Slovenia | 3,7% | 3,6% |
Suedia | 3,2% | 2,9% |
Franța | 2,6% | 2,7% |
Italia | 3,3% | 2,7% |
Luxemburg | 2% | 2,2% |
Cipru | 2,1% | 1,7% |
Malta | 2,3% | 1,7% |
Irlanda | 6,4% | date lipsă |
CITEȘTE MAI MULTE: Cum să micșorezi gratuit consumul de carburant al mașinii tale