Propunere pentru interzicerea mașinilor poluante în București din 2020 și vinietă electronică pentru mașinile înmatriculate în alte județe

vinieta-bucuresti-1

Noua vinietă electronică pentru București urmează modelul altor capitale europene

Primarul orașului București propune o taxă pentru automobilele care circulă în Capitală, dar sunt înmatriculate în alte județe.

Londra are așa-numitul Congestion Charge care permite automobilelor să pătrundă în centrul capitalei Regatului Unit doar dacă plătesc o taxă care crește în funcție de nivelul de poluare al vehiculului. Primarul Bucureștiului, Gabriela Firea, a anunțat că vrea să implementeze de la 1 ianuarie 2020 un sistem asemănător și în Capitală, sistem care ar viza atât mașinile foarte poluante, cât și pe cele înmatriculate în alte județe sau state.

Pentru cele din prima categorie, se dorește aplicare unei taxe numite Oxigen-C, ce nu le va mai permite să ajungă în centrul Capitalei fără a plăti o taxă de 75 lei pe lună sau 900 lei pe an. Taxa ar urma să se aplice doar vehiculelor ce corespund cel puțin normei de poluare Euro 3 – vehiculele Euro 2, Euro 1 și Non-Euro nu ar mai avea deloc dreptul să ajungă în centrul Bucureștiului (nu contează dacă sunt înmatriculate în București sau nu).

Vehiculele cu normă de poluare cel puțin Euro 3 vor avea în continuare acces în București, dacă pentru ele vor fi plătite taxele aferente. Pentru vehicule înmatriculate în alte orașe sau țări, se propune a se aplica o taxă numită Oxigen-B, de 10 lei pe zi sau 1,900 lei pe un an. Propunerea stipulează că se vor aplica și amenzi pentru vehiculele care circulă în zonele centrale ale orașului fără noua vinietă electronică, cuprinse între 1.500 și 2.000 lei.

vinieta-bucuresti-2

Perimetrul vizat este cuprins între Piaţa Victoriei, bd. Iancu de Hunedoara, şos. Ştefan cel Mare, str. Polonă, str. Mihai Eminescu, str. Traian, str. Nerva Traian, bd. Gheorghe Şincai, str. Lânăriei, Calea Şerban Vodă, bd. Mărăşeşti, str. Mitropolit Nifon, bd. Libertăţii, Calea 13 Septembrie, str. Izvor, bd. Haşdeu, str. Vasile Pârvan, str. Berzei și str. Buzeşti. Pentru monitorizarea vehiculelor care intră în acest perimetru, se vor monta 58 de camere în 20 de intersecții, ce vor avea și rolul de furniza statistici de trafic și stabilirea traseelor tuturor vehiculelor pe care le surprind.

Trebuie menționat că sistemele asemănătoare deja implementate în alte capitale europene vizează doar gradul de poluare al vehiculului și nu locul unde acesta e înmatriculat. De la anunțarea propunerii, au apărut voci care critică măsura taxării vehiculelor în funcție de locul înmatriculării, numind-o discriminatorie și irelevantă pentru atingerea scopului declarat de a reduce nivelul de poluare din capitală.

Propunerea nu afectează motocicletele și scuterele, iar proiectul se află în dezbatere publică pentru 45 de zile.