AI:ME este viitorul compactelor autonome în viziunea Audi

audi-ai-me

Compact dar spațios, cu interior futurist și abilități autonome de Nivelul 4

Standul Audi de la Salonul Auto de la Shanghai include și prototipul AI:ME, un studiu de design care ilustrează intențiile companiei pe zona de mobilitate pentru viitorul apropiat.

AI:ME are un ampatament de 2,77 metri și o înălțime de 1,52 metri, iar inima sa este un motor electric amplasat pe puntea spate. Acesta livrează 125 kW, adică echivalentul a 170 CP, fiind alimentat de o baterie cu capacitatea de 65 kWh. Se remarcă și jantele supradimensionate, de 23 de inci și proiectoarele cu LED care fac vehiculul mai vizibil pe timp de noapte.

audi-ai-me-1
audi-ai-me-4

Audi spune că AI:ME poate fi configurat în așa fel încât al doilea rând de scaune să poată primi două persoane în condiții de maxim comfort, dar în același timp, această zonă poate foarte bine găzdui bagaje sau alte obiecte de dimensiuni mai mari.

audi-ai-me-5
audi-ai-me-6

AI:ME a fost creat special pentru deplasarea prin oraș, iar aici intervin tehnologiile autonome de Nivel 4, care nu necesită implicarea celui de la volan. Cu toate acestea, Audi spune că în cazul lui AI:ME, aceste tehnologii pot fi activate doar pe autostradă sau în zonele urbane cu infrastructură dedicată.

audi-ai-me-7
audi-ai-me-8

Și mai interesant, interacțiunea cu sistemele lui AI:ME se face prin intermediul vocii, al senzorilor tactili și prin mișcarea ochilor.

audi-ai-me-11
audi-ai-me-9

Mai mult, un monitor OLED se întinde pe toată suprafața pe care în mod tradițional am numi-o bord, iar acesta permite activarea sistemelor de navigație și infotaiment printr-o simplă privire.