Gândit și construit chiar de BMW
Odată cu lansarea noului BMW X7, nu pot decât să mă gândesc că ar fi candidatul perfect pentru un motor V12 sub capotă. Și n-ar fi chiar ceva neobișnuit, având în vedere că BMW a făcut un astfel de experiment în anul 2000, cu prima generație de X5.
Denumit X5 Le Mans și dezvăluit la Salonul Auto Geneva din 2000, conceptul creat de bavarezi avea un motor V12 de 6.0 litri care dezvolta 700 CP și 700 Nm.
Cât despre „Le Mans”-ul din denumirea oficială, trebuie să știi că propulsorul de sub capota prototipului a fost transplantat din modelul de curse BMW V12 LMR, care a câștigat la Le Mans în 1999.
Cu alte cuvinte, un motor gândit pentru McLaren F1 Le Mans, preluat de BMW, pus într-o mașină de curse, iar apoi mutat în primul SUV BMW din istorie, dar nu înainte de a primi vreo 100 CP în plus. Aproape că e simplu, nu?
În vreme ce mai toate SUV-urile mărcii germane sunt acum echipate cu sistemul de tracțiune integrală xDrive și transmisie automată, bătrânul X5 Le Mans se voia a fi un vehicul gândit pentru circuit, așa că se folosea de o cutie manuală cu șase rapoarte pentru a trimite puterea doar către puntea din spate.
Iar acum probabil te gândești că toată nebunia asta a fost făcută pentru a fi prezentată o dată în fața publicului, după care și-a găsit locul de veci într-un depozit prăfuit.
Dar nu e chiar așa, fiindcă mașinăria asta chiar funcționează. Și nu doar că funcționează – la vremea ei avea performanțe impresionante, cu un sprint de la zero până la 100 km/h în doar 4,7 secunde și o viteză maximă oficială de 278 km/h. În realitate, viteza maximă atinsă pe Nürburgring a fost de 310 km/h.
Tot pe Iardul Verde, legendarul pilot Hans-Joachim Stuck a reușit să facă un tur complet în 7 minute și 50 de secunde. Sigur, astăzi există hot hatchuri mai rapide, dar pentru anul 2000 era ceva remarcabil.
Pe lângă modificările care țin de motor și transmisie, conceptul a primit o suspensie mai joasă cu 30 mm față de un X5 standard, jante de 20 de inci îmbrăcate în anvelope de 315 mm lățime pe spate și 275 mm pe față, precum și patru scaune-scoică individuale. Fără controlul tracțiunii și fără ABS.
În schimb, avea aer condiționat, geamuri electrice și o trapă.
E o mașină unică, fără prea mult sens, dar mă bucură enorm că a existat cineva care a spus „bine, hai s-o facem!”. Nu de alta, dar pe o planetă care se tot încălzește, motoarele V12 vor deveni, mai devreme sau mai târziu, o amintire.