Test cu Ford Focus 1.5 EcoBlue diesel – Înapoi la treabă

test-ford-focus-15-ecoblue

E greu să fii o compactă zilele astea, dar Ford Focus are armele necesare ca să facă față competiției

Deși mai au de muncă până să detroneze SUV-urile, compactele sunt la mare căutare printre cumpărătorii de automobile noi, oferta din segment este foarte diversificată și distanțele dintre concurenți sunt din ce în ce mai mici.

Poate Ford Focus să revină pe culmi glorioase în acest context?

Ford Focus – carte de vizită

Ford Focus a fost de la bun început o mașină cu priză la public. Nu a excelat mereu la capitolul calitate sau fiabilitate. În schimb, felul în care o puteai conduce spre limite fără să îți torni cenușă în cap i-a insuflat compactei o popularitate aparte.

test-ford-focus-1.5-ecoblue-27

Multe s-au schimbat însă de la momentul debutului primei generații Ford Focus în 1998 și până în prezent – și nu ne referim neapărat la apariția noilor tehnologii, deși acesta este clar un argument foarte valabil.

Nu, ne referim la cât de buni au devenit rivalii lui Focus – Golf, Mazda 3, Opel Astra, Kia Ceed, Hyundai i30, printre alții – dar și la cum s-au schimbat tendințele de achiziție și preferințele clienților.

test-ford-focus-1.5-ecoblue-36

A, și apropo de tehnologie, noul Ford Focus primește și el un pachet extins de funcții și sisteme care promit să-l țină pe cel de la volan mai conectat dar și în siguranță.

Să nu uităm – noul Focus este genul de mașină căreia pozele de presă nu îi fac dreptate. Știm, i s-a reproșat deja că adună elemente de design de la mai multe mărci/modele, dar în realitate noul Focus arată mult mai bine decât ceea ce ați văzut prin poze pe internet. Nu toți suntem fotogenici, nu-i așa?

Interior

Cu noul Focus, Ford vrea nu doar să fure inimile clienților, dar acestea să și rămână furate (dacă se poate permanent) de noua compactă.

test-ford-focus-1.5-ecoblue-1

Schimbări destul de mari au avut loc la interior, unde Ford a renunțat la habitaclul claustrofob odată cu adoptarea platformei C2, care, printre altele, oferă și o atmosferă mai aerisită la interior. Cum? Bordul este acum amplasat cu 110 mm mai în față, de unde rezultă mai multă ergonomie, la care contribuie și comenzile grupate logic pe consola centrală.

Calitativ, materialele stau bine, mai puțin în zona consolei centrale și a tunelului median, unde plasticul este în continuare destul de tare. Ce ne-a plăcut nouă mult este că Ford nu insistă cu acel Piano Black. De exemplu, în cazul modelului testat de noi (dotat cu pachetul ST Line) s-a optat pentru inserții din plastic care imită fibra de carbon și se potrivește cu spiritul acestui pachet.

test-ford-focus-1.5-ecoblue-11

SYNC 3 este sistemul de infotainment propus de Ford pentru noul Focus, în cazul modelului testat de noi, implementat pe un ecran tactil de 8 inci, amplasat în partea de sus a consolei centrale. Cât timp ne-am jucat cu el nu am întâmpinat sacadări sau blocaje decât în cazul în care vrei să asculți muzică și te conectezi prin Bluetooth la telefonul mobil și încerci să sari de la o melodia la alta.

Ca noutate absolută în Europa, Ford Focus primește un sistem HUD în care informațiile sunt proiectate foarte clar și detaliat pe un ecran de plastic amplasat în spatele volanului.

Pe partea de confort, trebuie reținut că ampatamentul noului Focus este cu 53 de mm mai lung (2.700 mm) față de modelul pe care îl înlocuiește, deci concret, cei din spate se vor bucura de mai mult spațiu pentru picioare. Nu și pentru cap, acolo unde plafonul jos limitează mult spațiul de manevră și cel mai probabil va atinge creștetul capului în cazul pasagerilor cu înălțime medie și mare.

test-ford-focus-1.5-ecoblue-22

Nu, nu am uitat de caracterul practic. Noul Focus oferă un portbagaj cu volumul de 375 de litri (1.354 cu bancheta din spate rabatată) plus o sumedenie de buzunare și spații de depozitare (inclusiv două suporturi de pahar).

test-ford-focus-1.5-ecoblue-10

Și nu în ultimul rând, lipsa de zgomot de la interior, chiar și pe autostradă, trebuie pusă pe seama coeficientului aerodinamic de 0,27 pe care designerii Ford au reușit să-l imprime caroseriei noului Focus.

Cum se conduce

Dacă ținem cont că noul Ford Focus a slăbit un pic față de generația precedentă – în medie, cu 50 de kilograme, dar în funcție de modele, se poate ajunge și la 88 de kilograme mai puțin comparativ cu modelul anterior.

test-ford-focus-1.5-ecoblue-48

Modelul condus de noi era echipat cu un motor diesel de 1,5 litri din familia EcoBlue (120 CP, 300 Nm), conectat la o transmisie automată cu opt trepte și trei moduri de rulare – aceasta este o dotare opțională, pentru că standard Ford oferă o cutie de viteză manuală cu șase rapoarte.

Deși nu este cel mai puternic diesel din gamă, acesta poate propulsa noul Focus de la 0 la 100 km/h în 10,3 secunde și până la o viteză maximă de 194 km/h. Dacă nu vi se pare suficient, mai aveți la dispoziție un motor de 2 litri diesel cu 150 CP și cuplu maxim de 370 Nm.

test-ford-focus-1.5-ecoblue-51

În schimb, pe partea de comportament, acest motor de 1,5 litri este destul de civilizat și silențios, ajutat, ce-i drept, și de noua transmisie, ceva mai atentă (și să sperăm că și mai fiabilă) decât unitatea PowerShift, dar nu vă așteptați la reprize fulminante de accelerație sau la niveluri ridicate de performanță.

Și așa ajungem la părțile cele mai bune – direcția și suspensia. Ambele sunt foarte echilibrate, direcția asistată electric oferă o grămadă de feedback, suspensia cu bară de torsiune ține riguros mașina pe drum și per total este evident un comportament mai închegat pe viraje. Ajută, fără îndoială, și faptul că noul Focus este cu 20% mai rigid decât generația căreia vine să-i ia locul.

Costuri

Ford spune că echipat cu motorul de 1,5 litri diesel EcoBlue și transmisia automată cu opt rapoarte, Focus consumă în medie 4,2 l/100 km, însă noi am obținut o valoare de 7 l/100 km, este adevărat, fără să fi pus neapărat accent pe un stil de condus economic.

test-ford-focus-1.5-ecoblue-43

Pentru această versiune, prețul de pornire în România este de 24.300 de euro cu TVA, dar un model bine echipat ca cel testat de noi poate ajunge la un preț de listă de 30.750 de euro.

test-ford-focus-1.5-ecoblue-35

Pachetul ST Line costă 1.950 de euro cu TVA, sistemul HUD costă 450 de euro cu TVA, iar pentru plafonul panoramic va trebui să mai plătești încă 1.200 de euro cu TVA, în vreme ce vopseaua pe care o vezi în poze (Desert Island Blue) va necesita încă 650 de euro cu TVA, în timp ce pachetul de iarnă (cu volan încălzit, parbriz încălzit și scaune față încălzite) costă 400 de euro cu TVA.

Concluzie

Pe scurt și fără să mă abat de la esență, noul Ford Focus rămâne un nume cu greutate în segmentul compactelor și în același timp o soluție de luat în seamă dacă sunteți interesați de achiziționarea unui model nou din acest segment.

test-ford-focus-1.5-ecoblue-44

Se mai putea lucra un pic la finisaje în interior și la unele aspecte legate de confort, însă ceea ce îl recomandă pe noul Focus are legătură cu pachetul de tehnologie și felul entuziast în care se conduce și la care ne bucurăm că Ford nu a renunțat.