VW deschide primul concept store din țară în București

vw-concept-store-plaza-mall

Gazda magazinului în perioada următoare va fi noul VW Touareg

Pentru că viziunea clienților și felul în care aceștia aleg să interacționeze cu mărcile auto se schimbă rapid, Volkswagen a decis să deschidă primul său concept store din România.

Amplasat în Plaza Mall, noul concept store se întinde pe o suprafață de 115 metri pătrați împărțiti în așa fel încât experiența de achiziționare a unui model nou să fie simplificată la maxim.

vw-concept-store-plaza-mall-4

Mai exact, VW a optat pentru o abordare relaxată, cu tente lifestyle, prin care clienții să interacționeze și să înțeleagă mai bine marca Volkswagen.

vw-concept-store-plaza-mall-5

Ce poți face concret în noul concept store Volkswagen? Poți testa și comanda accesorii sau poți afla mai multe despre un anumit model, poți chiar beneficia și de oferte inițiale în cazul în care ești interesat de achiziția unei mașini noi, sau poți comanda piese de schimb pentru modelul pe care îl deții deja.

vw-concept-store-plaza-mall-1

Pentru moment, piesa centrală a magazinului este noul Volkswagen Touareg, iar Volkswagen promite că acesta va fi înlocuit, prin rotație, și de alte modele ale mărcii, inclusiv noul VW T-Cross.

vw-concept-store-plaza-mall-3

Bucureștiul este al treilea oraș în care Volkswagen decide să deschidă un concept store după Birmingham (Anglia) și Varșovia (Polonia).

CITEȘTE MAI MULTE: Volkswagen va vinde mașini online începând cu 2020