Vânzări BMW 2018: 4 din 5 români au preferat xDrive, 3 din 4 au optat pentru diesel

bmw-x6-m50d

BMW România a avut cel mai bun an din istorie

Anul 2018 a înregistrat cea mai bună performanță din istoria BMW Group în România, și primul în care cifra de vânzări depășește 3.000 de unități — aici fiind incluse atât MINI (222 de unități vândute) cât și Motorrad (367 de unități vândute).

Cel mai bine vândut model BMW a fost SUV-ul X1 (402 unități) urmat îndeaproape de X5 (383 unități) și de X3 (372 unități). Preferința clienților români pentru SUV-uri BMW este evidentă: 57,6% din totalul de vânzări pe 2018 l-au reprezentat modelele din gama X.

bmw-x5 1

La fel de evidentă este și afinitatea pentru sistemul de tracțiune integrală xDrive, patru din cinci clienți români de BMW (81%) optând pentru acesta în locul tracțiunii spate (16% din vânzări) sau față (3%).

În privința motorizărilor alese, trei din patru clienți (75,9%) au configurat modele diesel. 17,1% din totalul de vânzări au fost modele cu motoare pe benzină, 5,3% — electrice, iar 1,7% au fost modele plug-in hybrid.

O surpriză plăcută este acel 5,3%: în 2018 s-au vândut 148 de unități i3, peste 50% fiind clienți individuali.

CITEȘTE MAI DEPARTE: Mașinile cu keyless entry sunt foarte ușor de furat