TopCar încarcă un Lamborghini Urus cu fibră de carbon

Lamborghini Urus by TopCar 8

Dacă ai 50.000 € și vrei un Urus cu adevărat special…

Lamborghini Urus stă atât de bine la capitolul vânzări încât producătorul italian a fost luat prin surprindere: nu poate onora cererea de fibră de carbon asociată acestui nou model.

În timp ce Lamborghini lucrează la soluționarea situației, TopCar îți vine în ajutor cu un pachet de personalizare care nu doar că pune fibră de carbon acolo unde italienii nu pot (acum), ci adaugă compozitul în multe alte locuri noi.

Lamborghini Urus by TopCar 2

Pachetul din fibră de carbon oferit de producător constă în înlocuirea accentelor negre găsite pe Urus (așa cum îl găsești și în galeria foto din testul nostru). Bara față, spoilerul spate, decupajele roților și mici elemente decorative sunt elementele vizate de Lamborghini.

TopCar merge mai departe de atât: pe lângă detaliile deja menționate, tunerul rus plusează cu capota din fibră de carbon (9.160 €), cu ambele eleroane (4.650 €) și cu pragurile laterale (4.000 €).

Lamborghini Urus by TopCar 7

Mai mult de atât, TopCar a remodelat ușor spoilerul față (3.600 €), difuzorul de aer din spate (4.550 €) și a completat pachetul cu un set de jante cu diametrul de 22 de inci (6.700 €) cărora li se adaugă 2.800 € pentru anvelope.

Manopera îți va scoate din buzunar încă 4.150 €, spune TopCar. Așadar, oferta rușilor de a-ți personaliza SSUV-ul de 200.000 € se învârte în jurul sumei de 48.000 €.

Lamborghini Urus by TopCar 6

Nu știm dacă sub capotă s-au produs modificări sau dacă Urus iese din atelierul lor cu la fel de mulți cai-putere cu câți a intrat: 650. Un V8 bi-turbo de 4,0 litri este responsabil pentru acest număr (căruia i se adaugă un cuplu motor de 850 Nm). Urus poate accelera de la 0 la 100 km/h în 3,6 secunde și poate atinge o viteză maximă de 305 km/h.

CITEȘTE MAI MULTE: Lamborghini Urus intră în circuitul competițional cu ST-X Concept