Superofertă: VW T5 Multivan, 587 CP*, 140.000 €

TH2.997 VW T5 Multivan cu motor Porsche

*motorizare preluată de pe Porsche 911 Turbo

E greu să găsești compromis între performanță și practicitate, întrucât aceste două atribute sunt, dacă nu opuse, atunci măcar non-tangențiale.

Această discrepanță este cu atât mai mare cu cât crești necesitatea fie de spațiu și confort, fie de putere și performanță. Dar cineva pare să fi găsit un compromis bun între ele.

TH2.997 VW T5 Multivan cu motor Porsche 3

Proprietarul acestui Volkswagen T5 Multivan, spre exemplu, a decis să modifice motorizarea inițială — nu știm care a fost, dar nici nu mai contează — cu una preluată de pe un Porsche.

Mai exact, un 911 Turbo de acum două generații (997). Boxerul cu șase cilindri, de 3,6 litri, a fost supraalimentat cu ajutorul turbinelor de pe 911 GT2 (997) și livrează acum 587 CP, cu mențiunea că aceasta poate crește, după mici intervenții, până la 812 CP. Aceștia sunt trimiși către puntea spate prin intermediul unei transmisii manuale cu șase trepte.

TH2.997 VW T5 Multivan cu motor Porsche 7

Ca în cazul supersportivei de pe care a fost preluat, motorul este așezat pe puntea spate a acestui VW T5 Multivan. Interiorul a primit și el elemente de la donor, precum scaunele sport (pentru șofer și pasagerul din dreapta față), volanul și chiar instrumentarul de bord.

Nu știm care sunt cifrele de performanță pentru TH2.997  — așa l-au botezat creatorii de la atelierul german de tuning TH Automobile — însă cu siguranță este mult mai rapid decât orice alt T5, hot hatch sau chiar decât unele sportive mai acătării.

TH2.997 VW T5 Multivan cu motor Porsche 8

Și asta fără să compromită din atributele de spațiu și practicitate oferite de către modelul original: în spate dispune de patru fotolii individuale și o măsuță (cuprinse în pachetul Business al VW) și chiar și un sistem de infotainment pentru locurile din spate.

Dacă tot ce ai citit până acum sună întântător, îți reamintim că un așa pachet ofertant nu vine ieftin: prețul de achiziție este de 139.800 €, un pic mai accesibil decât un Cayenne Turbo nou-nouț (141.200 €), cu mențiunea că acesta din urmă nu este nici la fel de puternic (are doar 550 CP) și nici pe departe la fel de spațios.

TH2.997 VW T5 Multivan cu motor Porsche 12

Prețul afișat acum este la reducere, cel inițial fiind de 250.000 €. Nu-ți spunem ce ai putea să-ți iei de banii ăștia, dar știm că sunt suficienți pentru a-ți cumpăra orice model Porsche din generația actuală.

CITEȘTE MAI MULTE: Un carosier italian vrea să construiască un Audi A8 W12 Allroad