Serie limitată la 1949 de exemplare pentru Abarth 695 pentru a celebra 70 de ani de la înființarea mărcii

abarth-695-70-anniversario-18

Numele complet este Abarth 695 70° Anniversario

Abarth, divizia de performanță din cadrul grupului Fiat, împlinește 70 de ani de la înființare.

Cu această ocazie, Abarth a lansat o serie limitată la doar 1949 de exemplare pentru modelului Abarth 695. Numit Abarth 695 70° Anniversario, noul model de serie mică se remarcă prin faptul că utilizează cel mai puternic motor din gama Abarth, propulsorul 1.4 turbo de 180 CP și 250 Nm, dar și un eleron spate reglabil.

abarth-695-70-anniversario-11

Modelul special a fost prezentat în cadrul Abarth Days la Milano, cea mai mare reuniune a proprietarilor și fanilor mărcii Abarth. Noul model a fost personalizat cu o mulțime de elemente ce fac trimitere la istoria mărcii ca de exemplu culoarea verde Monza ce a mai fost folosită pentru modelele Abarth ce au stabilit șase recorduri internaționale la Monza în 1957. Modelul mai poate fi recunoscut după sistemul de eșapament cu patru evacuări finale, accentele gri ale caroseriei, sau jantele SuperSport de 17 inch.

abarth-695-70-anniversario-8

Însă elementul extern cel mai vizibil este spoilerul reglabil manual amplasat pe hayon. Acesta a fost testat în cadrul tunelului aerodinamic al grupului FCA la Torino și poate fi setat în 12 poziții de la 0 grade la 60 grade. Pe poziția maximă, spoilerul furnizează o apăsare aerodinamică de 42 kilograme la o viteză de 200 km/oră.

abarth-695-70-anniversario-6
abarth-695-70-anniversario-5

La interior, ediția specială a modelului Abarth 695 se remarcă prin scaunele sport Sabelt Tricolore și plăcuța cu număr de serie pentru fiecare exemplar din ediția limitată.

abarth-695-70-anniversario-19

Abarth 695 70° Anniversario poate accelera de la 0 la 100 km/oră în 6.7 secunde, iar viteza maximă ce poate fi atinsă este de 225 km/oră.