Noul Peugeot 208 este disponibil la vânzare și în România

Noul Peugeot 208 - Termic (1)

Prețul special de lansare este de 12.800 euro.

Noul Peugeot 208 a ajuns oficial și în România. Noul model poate fi deja comandat, prețul special de lansare fiind de 12.800 euro.

Noul Peugeot 208 este disponibil la comercializare în România, clienții putând să configureze și să testeze modelul la toți concesionarii autorizați ai mărcii. Noul Peugeot 208 oferă, încă de la lansare, o gamă completă de motorizări: benzină, diesel și electric.

Noul Peugeot 208 - Termic (7)

Prețul de lansare al noului Peugeot 208 pornește de la 12.800 euro, TVA inclus (preț listă 13.800 euro, TVA inclus și Avantaj Client de 1.000 euro, TVA inclus) – ofertă de lansare, corespunzătoare versiunii Active PureTech 75.

Versiunea 100% electrică Peugeot e-208 are un preț de start de 29.990 EUR. Aceasta va putea fi rezervată online, clienții interesați fiind invitați să achite o taxă de rezervare în valoare de 500 euro.

Noul Peugeot 208 - Electric.4

Noul Peugeot 208 dispune de o gamă completă de motorizări termice de ultimă generație care respectă standardele Euro 6, atât pe benzină, cât și diesel. Motorizarea PureTech 100 este disponibilă în asociere cu transmisia automată în 8 trepte EAT8.

Noul Peugeot 208 - Termic (8)

Sunt disponibile motoare pe benzină PureTech 1.2L cu 3 cilindri: PureTech 75 S&S cutie de viteze manuală cu 5 trepte , PureTech 100 S&S cutie manuală cu 6 trepte sau automată cu 8 trepte. 
În versiunea Diesel, este disponibil un singur motor de 1.5L cu 4 cilindri: BlueHDi 100 S&S BVM6.

În România noul Peugeot 208 poate fi comandat în patru nivele de echipare: Active, Allure, GT-Line și GT (exclusiv pentru modelul electric).

Noul Peugeot 208 - Electric.7

Peugeot e-208 folosește un motor electric de 100kW (136 CP) și 260 Nm alimentat de o baterie de 50 kWh ce oferă o autonomie de până la 340 km (WLTP). Bateria modelului electric are o garanție de 8 ani sau 160.000 km pentru 70% din capacitatea de încărcare.