Noul Mercedes-Benz GLA se lansează pe 11 decembrie

new-mercedes-GLA-2

O nouă generație pentru crossoverul compact

Mercedes-Benz a publicat o primă imagine teaser pentru noua generație a modelului crossover GLA.

Acesta va fi lansat oficial pe 11 decembrie 2019 la sediul mărcii germane din Stuttgart. Până atunci, Mercedes publică o imagine teaser și câtea fotografii cu modelul în versiune camuflată fără a da prea multe detalii despre acesta.

new-mercedes-GLA-4

Știm încă că noul Mercedes-Benz GLA va folosi planșa de bord complet digitală și displayul central folosite deja pe modelele Clasei A și pe SUV-ul GLB. Noul model va fi mai înalt cu mai mult de 10 cm față de actuala generație ceea ce va permite o poziție la volan specifică modelelor SUV și mai mult spațiu la cap pentru cel de la volan și pasagerul din față. Spațiul pentru pasagerii din spate a fost și el mărit.

new-mercedes-GLA-3

În ceea ce privește gama de motorizări, cel mai probabil acestea vor fi preluate de la actualul model GLB, ceea ce înseamnă că noul GLA va putea fi configurat cu motorul turbo pe benzină de 1.3 litri sau 2.0 litri, dar și un propulsor diesel de 2.0 litri ce va furniza 150 sau 190 CP.

new-mercedes-GLA-1

Va exista și o versiune plug-in hybrid cu sistem de propulsie de 218 CP preluat de la Clasa A.