Modelele Volvo se vor avertiza reciproc în caz de pericol în trafic

Momentan, vorbim doar de acele modele Volvo comercializate în Europa

Distribuie pe:

Volvo plănuiește introducerea unui nou sistem de siguranță pentru modelele sale din Europa. 

Acesta ar permite automobilelor să comunice reciproc și să genereze alerte în funcție de condițiile de drum - polei, zăpadă, porțiuni în lucru și așa mai departe.

Sistemul are la bază două funcții - Hazard Light Alert și Slippery Road Alert - deja prezente pe modelele din gama 90 (X90, S90, V90) în Suedia și Norvegia.

Producătorul suedez spune că acesta vor fi oferite ca dotare standard pe toate modelele produse începând cu 2020 dar pot fi, de asemenea, instalate pe modelele produse înainte de această dată.

“Partajarea informațiilor legate de siguranța în trafic între două sau mai multe automobile poate salva vieți. Posesorii unui Volvo contribuie direct la drumuri mai sigure pentru ceilalți participanți la trafic, în timp ce beneficiază de avertismente legate de condițiile periculoase de drum”.

Recent, Volvo a mai anunțat și că limitează viteza maximă a fiecărui model din gamă la 180 km/h dar și introducerea unui sistem care va trage automat pe dreapta dacă detectează șoferi care se uită în telefon în timp ce conduc.

Prin continuarea utilizării site-ului, acceptați utilizarea de cookie-uri. Mai multe detalii.
Sunt de acord

Citiți politica noastră privind utilizarea datelor dumneavoastră personale. E posibil sa folosim datele dumneavoastră pentru a vă servi reclame personalizate. Sunteți de acord?
Da
Nu
Vă puteți razgândi oricand in pagina Politică de confidențialitate.