Maserati a pregătit o ediție specială pentru Levante: Vulcano

maserati-levante-vulcano

Disponibil în versiuni cu 350 CP și 430 CP

Maserati duce exclusivitatea lui Levante la superlativ, cu o ediție specială numită Vulcano.

Doar 150 de unități vor fi produse, dedicate piețelor europeană și asiatică.

maserati-levante-vulcano 3

Levante Vulcano se remarcă la exterior prin finisajul mat Grigio Lava, care „subliniază liniile sportive ale SUV-ului cu Trident“. Pachetul exterior este completat de accentele negre Nerissimo, de geamurile fumurii și de jantele Helios de 21 de inci (cu finisaj mat) printre spițele cărora se întrezăresc etrierele roșii ale frânelor Brembo cu șase pistonașe.

La interior, Levante Vulcano primește scaune cu operare electrică — cu încălzire, ventilație și funcție de memorare — îmbrăcate în piele și care au brodate, în culori contrastante, logo-ul Maserati.

maserati-levante-vulcano 5

Latura exclusivistă a habitaclului este accentuată cu inserții din fibră de carbon și finisaje din aluminiu. De asemenea, pe tunelul median se găsește o plăcuță din aluminiu cromat care conține, pe lângă binecunoscutul trident, și inscripția „one of 150“.

Pachetul de dotări este completat de sistemul audio Bowers&Wilkins, de ușile cu închidere soft, de farurile adaptive LED Matrix și de senzori de parcare (atât pentru partea față, cât și pentru cea din spate).

Modelele din ediția limitată pot fi comandate doar cu motorizări pe benzină, care au la bază unitatea V6 cu 350 CP (și 500 Nm) și 430 CP (și 580 Nm). Ambele sunt ajutate de sistemul de tracțiune integrală Q4 și de o transmisie automată ZF cu opt trepte.

maserati-levante-vulcano 6
maserati-levante-vulcano 1
maserati-levante-vulcano 2
maserati-levante-vulcano 4

CITEȘTE MAI MULTE: Acționar FCA propune restructurarea grupului — să plece Fiat, Maserati, Alfa

Publicat în Fără categorie