Înapoi în timp: 11 BMW-uri Seria 5 noi-nouțe din 1994, redescoperite în Bulgaria

bmw-seria5-1994-bulgaria-00

Zece berline și un Touring, ascunse într-o fabrică

Cea mai nouă generație de BMW Seria 5 este cea cu numărul șapte și poți merge oricând la un dealer să ți-o comanzi, exact așa cum îți dorești, cu zero kilometri la bord.

Dar asta nu înseamnă că e singura generație de Seria 5 pe care ai putea să o ai de nouă, fiindcă un atelier de tinichigerie din Bulgaria a descoperit nu mai puțin de 11 exemplare noi-nouțe ale modelului german, toate construite în 1994.

bmw-seria5-1994-bulgaria-02

Practic, bulgarii au dat peste zece sedanuri și un Touring într-o hală prăfuită din orașul Blagoevgrad, iar toate au încă protecțiile originale din plastic pe scaune și mai puțin de zece kilometri la bord.

Potrivit Jalopnik, mașinile – cu motorizări 520i și 525i – au făcut parte dintr-un lot de peste 300 de vehicule cumpărate de la un dealer spaniol falimentar, cu scopul de a fi vândute sau închiriate în Bulgaria, însă modificarea legii TVA în anii ‘90 a îngreunat tot procesul.

Astfel, cele 11 BMW-uri redescoperite recent au stat în parcări deschise câțiva ani, după care și-au găsit locul de păstrare în hala în care au fost fotografiate la finalul lui 2018.

bmw-seria5-1994-bulgaria-05

Iar acum, răspunsul la întrebarea pe care o are toată lumea care citește acest articol: da, e posibil ca aceste capsule ale timpului să fie scoase la licitație, iar prețul unui singur exemplar ar putea pleca de la 15.000 de euro.

Față de un Seria 5 din 2018 care pornește de la 48.000 de euro, pare o afacere bună, nu?

Foto: Център за БОРБА с Ръждата/Facebook