O călătorie pe cât de spectaculoasă, pe atât de gălăgioasă
În seria de aventuri pe cele mai frumoase drumuri din Europa, Ford îl duce pe Mustang Bullitt pe legendarul traseu montan Isle of Man.
Ediția specială Mustang Bullitt va fi prezentă atât pe piața din SUA cât și pe cea europeană începând cu vara anului următor. În State, prețul de achiziție pleacă de la 46.595 de dolari, prețurile pentru țările europene (inclusiv România) urmând să fie anunțate ulterior.
Pe lângă detaliile de ordin estetic care-l transformă într-o legendă modernă, Mustang Bullitt aduce în plus și câțiva cai-putere: V8-ul de 5,0 litri produce acum 464 CP și 529 Nm. Versiunea europeană este un pic mai timidă decât cea americană (care se laudă cu 480 CP și 569 Nm) însă suficient de puternică pentru a chinui anvelopele spate la plecare. Transferul puterii de la motor la roată se face prin intermediul unei transmisii manuale cu șase rapoarte.
Clipul de mai jos face parte dintr-o serie video în care Ford ne prezintă cele mai spectaculoase drumuri din Europa, ajuns acum la al nouălea episod. Debutul seriei a fost marcat de Ford Mustang și Transfăgărășan. Mai jos găsiți toată seria, sub forma unui playlist de YouTube.