Ferrari F8 Tributo duce 488 GTB la stadiul de excelență

ferrari-f8-tributo 1

Are sub capotă cel mai puternic V8 produs vreodată de Ferrari

La trei ani de la lansarea oficială — în cadrul Salonului Auto de la Geneva — Ferrari 488 GTB își schimbă numele și atitudinea: acesta este F8 Tributo, noua ofertă cu V8 central din gama producătorului.

Acesta va putea fi văzut public pentru prima dată în cadrul Salonului Auto de la Geneva din acest an.

Comparativ cu 488 GTB, F8 Tributo are cu 50 CP și 10 Nm mai mult, pentru un total de 720 CP și 770 Nm — cifre similare cu ale versiunii Pista. Unitatea care animă F8 Tributo este V8-ul de 3,9 litri twin-turbo care a debutat pe 488 acum trei ani.

ferrari-f8-tributo 4

Continuând seria de similitudini, F8 Tributo poate atinge viteza maximă de 340 km/h, cu 10 km/h mai mult decât 488 GTB. Sprintul 0-100 km/h se întâmplă în 2,9 secunde, iar pentru a atinge 200 km/h cu start de pe loc are nevoie de doar 7,8 secunde.

În timp ce cifrele de putere au crescut, cele ale masei proprii au cunoscut o ușoară scădere: F8 Tributo este cu 40 kg mai ușor decât 488. În cea mai ușoară formă a sa, cântărește doar 1,330 kg.

Exteriorul primește de asemenea îmbunătățiri: nu doar că a devenit și mai dezirabil, însă supercarul cu motor central de la Ferrari este și cu 10% mai eficient aerodinamic.

ferrari-f8-tributo 6

La interior, noutățile constau în apariția unui ecran pe bord, în dreptul pasagerului, și în redesenarea gurilor de ventilație și a volanului.

ferrari-f8-tributo 2
ferrari-f8-tributo 3
ferrari-f8-tributo 5

CITEȘTE MAI MULTE: 10 cele mai puternice mașini pe care poți să le cumperi în România