Euro NCAP: Jeep Wrangler primește o stea, Fiat Panda zero stele

2019-jeep-wrangler

Fiat Panda repetă episodul Punto din 2017

Euro NCAP a publicat rezultatele obținute la testele de siguranță de modele precum noul Jeep Wrangler și Fiat Panda, acestea fiind cel puțin surprinzătoare, dacă nu șocante.

Astfel, noul Jeep Wrangler primește doar o stea, în timp ce Fiat Panda nu a reușit să obțină nici măcar o singură stea – performanță “reușită” doar de Fiat Punto în 2017.

fiat-panda-euro-ncap

Euro NCAP explică aceste evaluări dezastruoase în felul următor: în afară de sistemul de avertizare pentru cuplarea centurii de siguranță, de acum bătrânul Fiat Panda nu oferă alte sisteme care să-l ajute să adune puncte în categoria Safety Assist. Raportul complet este disponibil aici.

jeep-wrangler-euro-ncap

Mai mult, Euro NCAP își argumentează decizia prin faptul că noul Jeep Wranger este dotat standard doar cu un sistem de avertizare pentru cuplarea centurii de siguranță, căruia i se adaugă un limitator de viteză controlat de cel de la volan. Raportul complet este disponibil aici.

“Este dezamăgitor să vedem cum un model complet nou disponibil pe piață în 2018 nu oferă un sistem de frânare automată sau o funcție de menținere a vehiculului pe banda de mers. Este timpul ca și produsele FIAT-Chrysler să ofere un nivel de siguranță comparabil cu cel al competitorilor”.

Printre celelalte modele testate de Euro NCAP se numără și Audi Q3, BMW X5, Hyundai Santa Fe, Jaguar I-Pace, Peugeot 508 și Volvo V60/S60. Toate acestea au primit cinci stele după participarea la testele de siguranță Euro NCAP.

CITEȘTE MAI MULTE: Hyundai, Lexus, Mazda, Mercedes-Benz premiați cu cinci stele de Euro NCAP