Dacia electrică: cât de devreme vom avea o Dacie pe baterii în România

dacia-logan

Spre deosebire de cele scrise în presa engleză, mai avem de așteptat puțin

Mai multe articole din presa centrală dădeau de înțeles că ne putem aștepta la apariția unui model electric „șocant de accesibil” de la Dacia. Realitatea e puțin diferită

Într-un interviu acordat presei românești, Christophe Dridi, noul director general Automobile Dacia, a confirmat ceea ce am scris de repetate ori: Dacia nu are în plan un autovehicul electric pentru viitorul apropiat, însă nu din rațiuni tehnologice, ci din motive pur practice: o astfel de mașină nu este ceea ce caută azi clienții Dacia.

Totuși, conform aceluiași oficial Dacia, compania are tehnologia necesară pentru a face o astfel de mașină imediat ce piața o va cere, pentru că Dacia face parte din alianța Renault-Nissan, compania cu cea mai mare experiență în producerea de mașini electrice dintre toți giganții auto. Nu ar fi absolut nicio problemă tehnologică pentru uzina Automobile Dacia să producă un astfel de vehicul atunci când un număr suficient de clienți ar manifesta interes pentru un astfel de vehicul, care ar deveni astfel cel mai ieftin automobil electric.

„Suntem în această Alianță și ne vom sprijini pe tehnologia disponibilă în această Alianță. Dar sincer vorbind, nu e un subiect pentru astăzi.”
Christophe Dridi, director general Automobile Dacia

Cu alte cuvinte, este doar o chestiune de timp până când vom vedea și o Dacie pe baterii. Cât timp? Oficialul Dacia nu ne-a oferit o marjă de timp, dar a lăsat să se înțeleagă că până în 2025 nu se pune problema. După, orice este posibil. De altfel, normele noi de poluare nu forțează producătorul român să creeze modele electrice, iar publicul care cumpără mașini Dacia este foarte atent la preț. Pe măsură ce prețul bateriilor va scădea, atunci și apariția unui model Dacia electric va începe să aibă sens. Dar acest lucru nu se va întâmpla în următorii ani.

Christophe Dridi

Dacia se va concentra, în schimb, pe creșterea producției modelelor celor mai vândute: Dacia Sandero și Dacia Duster. Noul Duster, fabricat exclusiv în România, se vinde extrem de bine la export, iar Dacia va avea mare grijă de acest produs care câștigă cotă de piață pe un segment aflat în creștere.

Nu ne putem aștepta nici la tehnologii avansate de securitate care să ajute șoferii, de genul sistemelor de frânare automată, de păstrare a benzii de rulare și așa mai departe, pentru că clienții nu le cer. În momentul în care legea sau piața le va impune, acestea vor fi regăsite și pe mașinile Dacia, a dat asigurări oficialul. De exemplu, transmisia automată, atât de des cerută de clienții Dacia, își face apariția în gama producătorului român, circa 15% dintre clienți fiind interesați de această tehnologie.

„Dacia nu va deveni niciodată Renault. E o capcană în care nu trebuie să cădem niciodată. Dacia reprezintă un spirit: calitate accesibilă. Nu trebuie să uităm niciodată ceea ce doresc clienții. Vom respecta cerințele legale, dar vom oferi întotdeauna ceea ce doresc clienții. Iar Dacia a îmbunătățit deja mașinile sale în privința siguranței: acum avem airbaguri laterale, camere video pe Duster, putem adăuga oricând alte tehnologii, dar doar dacă clienții noștri le doresc.”

Christophe Dridi, director general Automobile Dacia

Viitorul Dacia în România: extindere, dar Marocul este mult mai atractiv

Uzina din Maroc a vândut 400.000 de mașini în 2018, în timp ce Dacia a vândut 335.000 de exemplare în același an. Din păcate, infrastructura din România a rămas mult în urma celei pregătite de Maroc: de la autostrăzi la porturi, de la căile ferate la facilitățile de stat.

Gama Dacia

România își păstrează niște atuuri, conform oficialului Dacia, însă acestea vor păli, în timp, în fața celor oferite de uzinele din Maroc. Având în vedere că peste 90% din producție merge la export în Europa de vest, acest lucru ar trebui să dea de gândit autorităților române, care nu au fost în stare să pornească măcar lucrările la autostrada spre Sibiu: extinderea fabricii din Pitești ar fi fost mult mai mare dacă guvernanții ar fi creat climatul necesar. Așa, Renault nu va închide fabrica de aici, dar viitorul acesteia nu va fi la fel de bun precum cel al fabricilor din nordul Africii.

„România este leagănul Dacia, este locul în care s-a născut. Avem aici și Centrul de Inginerie Renault Technologie Roumanie, care este al doilea cel mai mare centru de acest gen după cel din Franța. Avem și capacități de producție moderne, dar cel mai important este și calitatea personalului din România.”

Christophe Dridi, director general Automobile Dacia

În concluzie, ne putem aștepta ca Dacia să păstreze aceeași filosofie de marcă abordabilă, fără tehnologii care nu sunt neapărat necesare pentru clienții săi. Deși am fi vrut poate o atenție mai mare cu privire la sistemele de siguranță deja prezente pe celelalte mașini ale grupului Renault-Nissan sau am fi visat să avem o Dacia electrică, cei care decid sunt, în cele din urmă, chiar clienții mărcii românești.

CITEȘTE MAI MULT: Duster 4×4 EDC va fi adăugat în gama Dacia