Bugatti stabilește un nou record de viteză cu modelul Chiron: 490 km/oră

Un exemplar de preserie al modelului Bugatti Chiron a stabilit un nou record de viteză pentru o mașină de producție

Distribuie pe:

Bugatti a stabilit un nou record de viteză pentru o mașină de producție doborând bariera celor 300 mile pe oră, atingând o viteză de 490 km/oră.

Bugatti a lucrat în secret la acest proiect ce a implicat un exemplar de preserie al modelului Chiron. Împreună cu specialiști de la Dalara și Michelin, Bugatti a pregătit acest exemplar Chiron special pentru doborârea recordului de viteză.

Pentru a putea rula în siguranță la această viteză, oficialii Bugatti au ales circuitul Ehra-Lessien din Germania. Mașina a fost cu 25 cm mai lungă față de modelul de serie, iar o serie de îmbunătățiri aerodinamice au fost operate.

La interior, scaunul din dreapta a fost înlocuit cu aparatură necesară stabiliri recordului, iar cel de la volan a folosit un scaun de curse. Pentru protecție, a fost instalat și un roll-cage.

Motorul, însă, a fost aceeași unitate W16 de 8.0 litri cu patru sisteme turbo ce dezvoltă 1.600 CP ce este folosită și de modelului de serie Chiron. Avându-l la volan pe pilotul Andy Wallace, pilot de teste Bugatti și învingător în cursa de 24 de ore de la Le Mans. Pentru Wallace, acesta nu este primul record de viteză, el stabilind și recordul de 391 km/oră din 1998 la volanul unui McLaren F1 pe aceeași pistă.

Cu Bugatti-ul Chiron special modificat, Andy Wallace a reușit să stabilească un record incredibil pentru un automobil: 490.484 km/oră. Pista din Germania dispune de o linie dreaptă de 8.8 km. Înainte de aceasta, Wallace a accelerat pe virajul de nord până la 200 km/oră pentru a putea atinge viteza maximă pe linia dreaptă. Recordul a fost certificat de TUV-ul german.

Prin continuarea utilizării site-ului, acceptați utilizarea de cookie-uri. Mai multe detalii.
Sunt de acord

Citiți politica noastră privind utilizarea datelor dumneavoastră personale. E posibil sa folosim datele dumneavoastră pentru a vă servi reclame personalizate. Sunteți de acord?
Da
Nu
Vă puteți razgândi oricand in pagina Politică de confidențialitate.