BMW X7, prețuri în România de la 83.000 €

2019-BMW-X7-28

Este disponibil cu trei motorizări: una pe benzină și două diesel

BMW a făcut publice prețurile de achiziție pentru noul X7, cel mai mare SUV din gama producătorului german.

Motorizările oferite pentru Europa se regăsesc integral și în lista de oferte din România. Entry-levelul este reprezentat de xDrive30d — diesel 6-în-linie de 3,0 litri, 265 CP și 620 Nm, cuplat la cutia automată Steptronic cu opt trepte. 0-100 km/h se întâmplă în șapte secunde, iar consumul mediu declarat este un ideal 6,8 l/100 km. Prețul lui xDrive30d pleacă de la 83.062 €.

2019-BMW-X7-41

BMW X7 xDrive40i folosește tot un motor cu șase cilindri în linie, de 3,0 litri, doar că alimentat cu benzină; acesta este, de asemenea, cuplat unei transmisii Steptronic. Cifrele de putere indică 340 CP și 450 Nm, iar cele de performanță arată un 0-100 km/h în 6,1 secunde și o viteză maximă de 245 km/h. Consumul mediu în regim mixt este de 9,0 l/100 km. BMW X7 xDrive40i are un preț de 84.371 €.

Vârful de gamă este reprezentat în Europa de M50d, al cărui diesel supraalimentat produce 400 CP și 760 Nm. X7 M50d se laudă cu o accelerație 0-100 km/h de 5,4 secunde și o viteză maximă de 250 km/h (limitată electronic). BMW X7 M50d are un preț de pornire de 107.933 €. Toate prețurile afișate aici sunt cu TVA inclus.

2019-BMW-X7-42

Lista de dotări standard pentru noul X7 este generoasă comparativ cu a altor modele din gamă, însă tot timpul este loc de mai bine: BMW pune la dispoziția clientului o serie de pachete de personalizare opționale.

Unul dintre ele este Advanced Heating (2.150 €) care vine cu scaune încălzite (atât în față, cât și pentru cele din spate), sistem de încălzire auxiliar, volan și cotiere încălzite, precum și suport de pahare cu temperatură controlată.

2019-BMW-X7-13

Cel mai scump pachet de dotări opționale disponibil pe noul X7 este First Class Upgrade (8.600 €) care aduce, printre altele, trapa Sky Lounge iluminată cu LED, ornamente din sticlă și bord acoperit în piele, scaune Confort ventilate și cu funcție de masaj, funcție soft-close de închidere a portierelor și sistem audio Harman Kardon. Scaunele individuale pentru rândul doi sunt o dotare opțională independentă de pachetul First Class Upgrade.

BMW X7 este cel mai mare și mai spațios model din gama bavarezilor. La 5,1 metri lungime și 1,8 metri înălțime, noul X7 poate găzdui până la șapte pasageri în confort premium. Cu toate locurile active, X7 dispune de 326 de litri pentru bagaje, extins la 750 de litri prin culcarea rândului trei de scaune.

CITEȘTE MAI MULTE: BMW X7, reimaginat digital în off-roader, pick-up 6×6 și X7M