BMW Seria 2 Gran Coupe – un nou sedan cu patru portiere în clasa compactă premium

bmw-seria2-grancoupe-1

Rival pentru Mercedes-Benz CLA

BMW a lansat oficial noul model Seria 2 Gran Coupe, un rival pentru Mercedes-Benz CLA.

Noul model folosește platforma noului BMW Seria 1, preluând arhitectura cu tracțiune față ce este folosită de BMW pentru modelele din clasa compactă. Noul model cu patru portiere și linie de coupe are o lungime de 4.526 mm, 1.800 mm lățime și 1.420 mm înălțime. Ampatamentul noului model este de 2.670 mm, iar volumul portbagajului este de 430 litri.

bmw-seria2-grancoupe-4

În ceea ce privește designul, noul BMW Seria 2 Gran Coupe preia partea frontală de la noul BMW Seria 1. Farurile folosesc tehnolgia full-LED, la fel și stopurile folosite de noul model. În versiunea de bază, Seria 2 Gran Coupe este echipată cu jante de 16 inch, iar opțional se pot monta jante de 17 inch. Varianta M Sport are jante de 18 inch sau opțional de 19 inch.

bmw-seria2-grancoupe-7

La interior, elementele sunt comune cu noul BMW Seria 1, cel de la volan având în față o planșă de bord opțională digitală de 10.25 inch, în timp ce versiunile de bază folosesc o planșă de bord mixtă cu elemente analogice și digitale. Clienții vor putea comanda noul model în cinci versiuni de echipare: Base, Advantage, Luxury, Sport și M Sport.

bmw-seria2-grancoupe-10

Noul model BMW este disponibil cu trei motorizări: două pe benzină și una diesel. Varianta de bază este 218i și echipată cu motorul 1.5 litri cu trei cilindri ce oferă 140 CP și 220 Nm. Transmisia este asigurată de o cutie de viteze manuală cu șase trepte sau un automată cu șapte rapoarte. A doua versiune pe benzină este modelul de top M235i ce folosește motorul turbo pe benzină de 2.0 litri ce dezvoltă 306 CP și 450 Nm. Transmisia este asigurată de o cutie de viteze automată cu opt trepte și sistemul de tracțiune integrală xDrive. Este și cea mai performantă versiune ce poate accelera de la 0 la 100 km/oră în 4.9 secunde.

bmw-seria2-grancoupe-14

Pentru cei care doresc o motorizare diesel, BMW oferă modelul 220d ce folosește motorul 2.0 diesel de 190 CP și 400 Nm.