BMW Seria 1 a ajuns la a treia generație

bmw-seria1-19

Noul model folosește o nouă arhitectură cu tracțiune față

Noua generație BMW Seria 1 a fost lansată oficial.

Noul model renunță la tracțiunea spate, BMW adoptând arhitectura cu tracțiune față folosită și pentru modelele X1, X2 și Mini Countryman. BMW spune însă cu nu a sacrificat latura dinamică a modelului, ba chiar aduce chiar la lansarea oficială și versiunea de top M135i echipată cu motor de 306 CP și tracțiune integrală.

bmw-seria1-3

A treia generație a modelului BMW Seria 1 va fi disponibilă doar în versiune cu cinci portiere. Noul model este acum mai lat și mai înalt, capota este mai scurtă, iar spațiul la interior a crescut. Volumul portbagajului este și el cu 20 de litri mai mare față de generația anterioară ajungând acum la 380 litri.

bmw-seria1-47

La exterior, noul Seria 1 se remarcă prin grila specifică mai mare și blocurile optice angulare. Pentru versiunea de top M135i, grila BMW este acoperită cu o plasă inspirată din lumea sportului cu motor. Planșa de bord poate fi integral digitală prin intermediul display-ului de 10.25 inch, disponibil opțional. BMW introduce și Head-up Display color, funcții cu control prin gesturi și compatibilitate cu Apple Car Play și Android Auto. Vor fi disponibile patru linii de echipare pentru noul model: Advantage, Sport, Luxury și M Sport.

bmw-seria1-80

Pentru a păstra caracterul dinamic specific modelelor BMW, inginerii constructorului german au adoptat un control al tracțiunii special. Sistemul a mai fost folosit doar pe modelul electric BMW i3, poartă numele de ARB (control continuu pentru limitarea patinării roţii) și folosește un controler de patinare care este poziţionat direct în unitatea de control al motorului, în loc să fie în unitatea de control pentru sistemul DSC (controlul dinamic al stabilităţii). Eliminarea căilor lungi de semnal înseamnă că informaţia este trecută de trei ori mai repede, în timp ce conducătorul percepe patinarea roţii ca fiind adusă sub control de până la zece ori mai repede. În strânsă colaborare cu sistemul DSC, sistemul ARB reduce semnificativ subvirarea experimentată de obicei de automobilele cu tracţiune faţă.

bmw-seria1-12

Versiunea de top, M135i xDrive folosește acum un motor pe benzină de 2.0 litri ce dezvoltă 306 CP, BMW renunțând la motorul 3.0 cu șase cilindri ce echipa versiunea 140i a generației anterioare. M135i poate accelera de la 0 la 100 km/oră în 4.8 secunde. Transmisia este asigurată de cutia automată cu opt trepte.

P90349547_highRes

Gama de motorizări pe benzină este completată de versiunea 118i ce folosește propulsorul de 1.5 litri cu trei cilindri ce oferă 140 CP și 220 Nm. Clienții vor putea alege între transmisia manuală cu șase trepte și o cutie automată cu șapte trepte.

Noul BMW Seria 1 poate fi echipat și cu motorizări diesel, la lansare fiind disponibile trei versiuni: 116d cu motor 1.5 de 116 CP, 118d cu motor 2.0 de 150 CP și 120d xDrive cu motor 2.0 de 190 CP.

bmw-seria1-37

Echiparea standard din Europa include avertizare de coliziune şi pietoni cu funcţie de frânare în oraş, care atenţionează conducătorul şi de prezenţa bicicliştilor. Tot disponibil standard este şi sistemul de avertizare la părăsirea benzii, cu revenire activă pe bandă, care este operaţional de la 70 la 210 km/h. Noul BMW Seria 1 va putea fi echipat și cu BMW Digital Key, ce permite proprietarului închiderea și deschiderea mașinii cu ajutorul telefonului mobil inteligent.

bmw-seria1-48