Acum poți verifica online dacă BMW-ul tău este inclus într-un program de rechemare

BMW 320d xDrive

BMW România vine în susținerea clienților cu încă un serviciu gratuit

BMW lansează un serviciu online gratuit prin care posesorii de autovehicule aparținând brandurilor BMW și MINI pot verifica dacă mașinile lor sunt incluse într-un program de rechemare în service sau altă acțiune tehnică la scară mare.

Pentru a adera la acest serviciu, posesorii de BMW trebuie să completeze un formular online cu principalele date de contact, alături de seria de șasiu (VIN) a autovehiculului în posesie. Următorul pas este alegerea service-ului dorit și propunerea a două date de programare.

P90215386_highRes_bmw-dealer-group-wes

Service-ul autorizat va face verificările de rigoare în baza de date și va informa clientul despre acțiunile de rechemare și/sau tehnice care privesc autovehicului acestuia; remedierea problemelor incluse în acțiunile de rechemare se vor face gratuit pentru client.

„Soluţia a fost dezvoltată având în vedere că mulţi clienţi conduc automobile second-hand importate în România. De cele mai multe ori, aceşti clienţi nu au intrat niciodată într-un service autorizat BMW şi/sau MINI şi pierd astfel o oportunitate importantă de a obţine informaţii relevante despre automobilele pe care le conduc”, explică Alexandru Șeremet, manager pe comunicare la BMW România.

BMW a extins recent, de la 480.000 la peste 1,6 milioane de unități, programul de rechemări în service pentru modelele diesel, susceptibile de scurgeri ale valvelor EGR, scăpări care ar putea duce, în cazuri extreme, la incendierea motorului.

Serviciul online de verificare a automobilului continuă demersul BMW România de susținere a posesorilor de autovehicule BMW și MINI second-hand.

CITEȘTE MAI MULTE: Volkswagen va vinde mașini online începând cu 2020