ABT Sportsline aplică un machiaj sportiv noului Audi A8

audi-a8-by-abt

Modificări pot avea loc și sub capotă, dacă asta dorești

Tunerul german ABT Sportsline a prezentat recent pe siteul său un pachet estetic sport pentru noul Audi A8.

Așa cum se cade unui munte de eleganță precum vârful de gamă al brandului din Ingolstadt, până și elementele sport sunt încadrate armonios în unghiurile drepte pe care A8 le posedă.

audi-a8-by-abt (2)

Kitul, care costă 1.915 € (fără TVA), constă într-un spoiler față redesenat și a unui difuzor spate ușor mai agresiv. Acesta poate fi completat cu un eleron din fibră de carbon, oferit contra sumei de 1.168 € (fără TVA).

În cazul în care vrei să continui procesul de personalizare, ABT Sportsline vine în ajutorul tău și cu jante cu dimensiuni cuprinse între 20 și 22 de inci.

Un plus de sportivitate la exterior merge bine și cu extra cai-putere sub capotă. Astfel, ABT îți propune resoftarea unității 50 TDI, de 3.0 litri, căreia îi poate crește puterea de la 286 CP la 330 CP, un salt deloc de ignorat. Cuplul motor de 600 Nm crește și el cu 50 de unități, pentru un total de 650 Nm.

audi-a8-by-abt (1)

ABT Sportsline nu a menționat nimic de cifrele de performanță aferente celor noi de putere, însă bănuim că acum ajunge la 100 km/h un pic mai repede de 5,9 secunde — timpul inițial. Viteza maximă este limitată electronic la 250 km/h.