A patra generație a modelului Skoda Octavia a fost prezentată oficial

skoda-octavia-20

Mai mare și mai practică

După o campanie de teasing, Skoda a prezentat oficial a patra generație a modelului Octavia.

Cel mai bine vândut model Skoda și unul dintre cele mai importante automobile născute în Europa de Est a ajuns la a patra generație. Noul model vine cu o evoluție de design, o serie de noutăți tehnice și sisteme de asistență noi.

skoda-octavia-14

Noua Octavia este mai mare față de modelul pe care îl înlocuiește. Lungimea modelului sedan a crescut cu 19 mm, iar lățimea cu 15 mm. Octavia are acum 4.689 mm în lungime și 1.829 mm lățime. Ampatamentul rămâne același cu 2.686 mm.

Latura practică a fost mereu un atu al modelului Octavia, iar noua generație pune accent pe acest lucru. Portbagajul este acum și mai mare ajungând la 600 litri pentru sedan și 640 litri pentru Combi. Spațiul pentru pasagerii din spate a crescut și el semnificativ.

skoda-octavia-24

La nivel de design, noul model este mai degrabă o evoluție. Designerii Skoda au renunțat la cele patru faruri ale modelului anterior în favoarea unor blocuri optice unitare cu design mai îngust și modern. Acestea sunt disponibile inclusiv cu tehnologie Matrix LED. Grila are un design nou, iar farurile de ceață sunt similare cu cele ale modelului Superb. Din lateral, silueta este similară cu cea a modelului anterior. În spate, Octavia primește logo-ul cu numele mărcii scris pe hayon, iar stopurile LED sunt inspirate de cele ale modelului Scala. Semnalizatoarele LED sunt dinamice.

skoda-octavia-7

La interior, Octavia oferă acum un instrumentar de bord complet digital pe un display de 10.25 inch, iar pe consola centrală avem un ecran de 8.25 sau 10 inch pentru sistemul de infotainment. Octavia are acum și sistem head-up diplay și un volan nou cu două spițe. Sistemul audio este furnizat de Canton. Pentru versiunile cu cutie de viteze automată DSG, Skoda folosește acum un sistem de comandă fly-by-wire, ce a permis înlocuirea levierului mecanic cu un selector electronic. Astfel, consola este mai aerisită și oferă mai mult spațiu pentru alte obiecte.

skoda-octavia-1

La capitolul motorizări, noua Skoda Octavia oferă motorizări pe benzină, diesel, o variantă cu gaz natural comprimat și plug-in hybrid. Cei care vor alege motoare pe benzină au de ales între 1.0 TSI cu trei cilindri de 110 CP sau 1.5 TSI de 150 CP. Ambele motoare pot fi comandate ți în versiuni mild hybrid. Benzina de top este 2.0 TSI de 190 CP. Pentru fanii diesel, Skoda oferă motorul 2.0 TDI de ultimă generație în variante de 116, 150 sau 200 CP. Există și o versiune plug-in hybrid ce oferă 204 CP, sistemul fiind format din motorul pe benzină 1.4 TSI și un motor electric. Acesta este alimentat de o baterie de 13 kWh ce oferă o autonomie de 55 km în mod full electric.

skoda-octavia-9

Skoda a anunțat deja că anul viitor va lansa și versiuni RS și Scout pentru noul model Octavia.