Ia-mi volanul din mâini și pune-mi un ecran în fața ochilor
Citești cuvintele astea de pe un display. Aș spune că de pe ecranul telefonului — statistic, acesta este cel mai probabil scenariu. Poate că o faci în timp ce stai în trafic și aștepți la semafor. Tiiit! Semnalul sonor care-ți spune că timpul să te târăști către următorul semafor și să continui lectura de acolo.
La început a fost radioul — probabil chestia aia care se aude acum înfundat, la sonor mic, în mașina ta. În anii '30, șoferii se puteau bucura de muzică bună venită pe unde radio și cam atât. Ochii erau încă ai lor. Desigur, muzica era atât de bună încât atenta, se pare, la buna conduită a șoferului — cel puțin așa considerau companiile de asigurări și statul american. Verifică să nu fi plecat cel din fața ta.
Radioul a câștigat lupta cu statul american — până la finalul anilor 1930, una din trei mașini vândute în State avea radio; un echipament deloc ieftin — circa 1.800 de dolari actuali. Dar lumea s-a plictisit rapid să ascultă ce voiau alții. În anii '50, Chrysler a venit cu ideea să pună pickupuri în mașinile sale. Astfel puteai să asculți ce vrei tu, cât timp stăteai pe loc — în mers cam sărea discul.
Divertismentul în mașină a luat amploare odată cu casetele audio (anii '60-'90) apoi cu CD-urile audio (care inițial suportau maximum 80 de minute de muzică, iar mai apoi 700 de Mb de date, adică o grămadă de muzică proastă). Ridică ochii din ecran, verifică împrejurimile, să nu cumva să ții traficul în loc.
Dar, desigur, elementul disruptiv a fost sistemul cu ecran tactil de pe Buick Riviera. Ecran tactil. În 1987. El îți oferea informații despre mașină — consum, combustil rămas, condiția diferitelor consumabile — dar îți permitea și să controlezi sistemul de climatizare sau radioul. Nimic nu era simplu, sau silențios; uită-te la clipul de mai jos și zi-mi cât timp ai rezistat cu sonorul pornit.
Din acel moment, sistemul de infotainment al mașinii a devenit din ce în ce mai complex. Tesla deține recordul aici: a lipit un televizor cu diagonală de 17 inci pe consola centrală. Dacă ai fi într-o Tesla acum, ai putea să citești textul ăsta fără să-ți mai tensionezi gâtul uitându-te în jos, în telefon. E totul OK în jur, se merge, se stă?
Am ajuns în punctul în care ne întrebăm dacă nu cumva există soluții mai sigure decât ecranele infotainmentului modern. Un studiu recent relevă că, prin intermediul Apple CarPlay sau Android Auto, șoferii sunt mai puțin distrași decât dacă folosesc sistemul nativ al mașinii.
Concluzia pe care ne place s-o auzim este cea precum declarația lui Jake Nelson, directorul AAA (fundația non-profit care a înfăptuit studiul) pentru siguranța traficului: „Șoferii trebuie să apeleze la bunul simț atunci când vine vorba tehnologia din mașina lor. […] Doar pentru că este disponibilă nu înseamnă că este sigură.” Cea mai dulce minciună.
Adevărul e că la nici două decenii de la apariția lor, mașinile au devenit plictisitoare pentru noi, așa că am căutat surse de distracție. De aproape o sută de ani ne punem difuzoare-n urechi și ecrane-n fața ochilor, doar-doar s-o termina mai repede călătoria asta. Pentru câteva sute de mii bune dintre noi, chiar se termină repede, și abrupt, și violent, poate chiar definitiv.
N-ar fi mai simplu să recunoaștem că ne-am plictisit de atâta condus?
Din fericire, viitorul se deschide înaintea noastră ca un ecran maaare cât un parbriz. Aproape că-l și văd. Așa da rezoluție!