Caroserie în două culori și motor de 130 CP
Opel a lansat o variantă sportivă a noului model Corsa numită GS-Line.
Noul model este un tribut adus clasicului Corsa GSi, versiunea sportivă a primei generații a modelului de clasă mică. Opel Corsa A GSi a fost lansată acum 32 de ani.

Noua Corsa GS-Line se evidențiază prin caroseria în două culori (Chilli Red și plafon negru), jante specifice GS-Line, sistem de eșapament cu două evacuări, faruri și stopuri cu elemente negre și carcasele oglinzilor retrovizoare vopsite în negru. Sub capotă, Opel Corsa GS-Line va fi echipat cu motorul turbo pe benzină de 1.2 litri și 130 CP.

Puterea este transmisă către puntea față prin intermediul unei cutii de viteze automate cu opt trepte. Opel spune că noua versiune Corsa va putea accelera de la 0 la 100 km/oră în 8.7 secunde, iar viteza de top va fi de 208 km/oră.

La interior, Corsa GS-Line primește scaune sport, pedalier din aluminiu și inserții în culoarea caroseriei.
Prețurile pentru Opel Corsa GS-Line pe piața din Germania încep de la 19.880 euro.