Promite 204 CP, autonomie de până la 420 km
Seat a anunțat că va aduce la Salonul Auto de la Geneva un concept electric, el-Born, care prefigurează un model de serie programat pentru finalul anului viitor.
Ibericii îl descriu pe el-Born ca pe „un concept care răspunde întrebărilor variate privind revoluția electrică și care va schimba regulile jocului.“
el-Born — nume pe care îl împarte unul dintre cartierele faimoase ale Barcelonei — este construit pe platforma MEB a grupului Volkswagen și, în versiunea de serie, va fi asamblat în fabrica Zwickau din Germania.
CITEȘTE MAI MULTE: AMI ONE Concept, sau cum vede Citroën viitorul automobilului urban
Compacta electrică de la Seat este animată de un motor electric cu 204 CP hrănit de o baterie cu capacitate de 62 kWh. Performanțele lui el-Born indică un sprint 0-100 km/h în 7,5 secunde și o autonomie (calculată în ciclul WLTP) de 420 km.
Conectat la o stație de încărcare rapidă (100 kW), el-Born își poate regenera 80% din baterie în doar 47 de minute, spune Seat. Conceptul dispune și de un sistem de management termic, care optimizează consumul de energie chiar și în zonele cu temperaturi scăzute.
Interiorul lui el-Born — care arată pregătit deja pentru producția de serie — ascunde tehnologii autonome de nivel 2, alături de Intelligent Park Assist și conectivitate media, operabile prin intermediul instrumentarului digital de bord și a ecranului central cu diagonală de 10 inci.
CITEȘTE MAI MULTE: Honda ne stârnește nostalgia cu primul său model electric