Nissan Leaf costumat pentru circuit: noul Nismo RC, acum de două ori mai puternic

Nissan Leaf Nismo RC

Și de o sută de ori mai arătos

Nissan Leaf, cea mai vândută mașină electrică din lume în 2018, se prezintă acum și versiunea sa extremă, ca mașină de curse.

Nissan Leaf Nismo RC — pe numele său complet — va fi produs în doar șase exemplare demo pe care producătorul japonez le va prezenta în cadrul unor evenimente de profil.

Nissan Leaf Nismo RC 1

Bateriile lui Leaf Nismo RC hrănesc acum două motoare electrice — dispuse câte unul pe fiecare punte — cu o putere combinată de 326 de cai-putere și un cuplu motor de 640 de Newtoni-metru livrați, așa cum ne-am obișnuit în cazul sistemelor electrice, instantaneu.

Nissan Leaf Nismo RC 4

Pentru o mai bună exploatare a resurselor, un sistem de management al cuplului motor se asigură că fiecare dintre cele patru roți primește cantitatea optimă, sporind comportamentul dinamic al acestui automobil de curse. Sprintul de la 0 la 100 km/h se desfășoară în 3,4 secunde.

Nissan Leaf Nismo RC 3

Performanțele lui Leaf Nismo RC sunt posibile și mulțumită reducerii substanțiale a masei proprii, care acum indică puțin peste 1.200 de kilograme. Nissan s-a folosit de materiale ultraușoare pentru a confecționa o caroserie (din trei părți demontabile) cât mai ușoară posibil.

Nissan Leaf Nismo RC 5

Nu știm dacă japonezii au avut în vedere și factorul atracție când au creat mașina sau dacă acesta a fost un rezultat secundar al designului funcțional — cert este că Nissan Leaf Nismo RC îl are din plin. Apropo de design funcțional, caroseria este cu 300 mm mai lată decât în cazul modelului de serie.

CITEȘTE MAI MULTE: Nissan Patrol intră în Cartea Recordurilor cu cea mai amplă coregrafie