Elon Musk chiar vrea să facă Tesla Roadster să zboare

tesla-roadster 4

Totodată, Tesla face modificări în gama sa de modele

Promisiunile pe care le face Elon Musk pentru Tesla Roadster nu doar că ridică etalonul pentru mașinile de performanță ale momentului, dar trec deja în sfera SF-ului.

Musk a sugerat că Tesla Roadster ar putea chiar să și zboare.

tesla-roadster 6

Într-o serie de discuții purtate pe Twitter cu urmăritorii săi, Elon Musk a spus că se gândește să creeze un pachet SpaceX, descris ca având „circa 10 rachete de propulsie“.

Acestea ar fi tancuri cu presiune care conțin gaz rece și care vor „îmbunătăți dramatic accelerarea, viteza maximă, frânarea și comportamentul pe viraje. Poate chiar vor face Tesla să zboare…“ a scris Musk pe rețeaua de socializare.

Cifrele de performanță promise pentru Tesla Roadster sunt, chiar și fără adăugarea pachetului SpaceX, motive de uimire: accelerație 0-96 km/h în 1,9 secunde, 0-160 km/h în 4,2 secunde, viteză maximă de peste 400 km/h și autonomie electrică de aproape 1.000 de kilometri.

tesla-roadster 1

Prețul este, desigur, pe măsură: versiunea de bază pleacă de la 200.000 $; cei doritori se pot înscrie pe lista de clienți după achitarea unui avans de 50.000 $. O versiune specială (Founder Edition) poate fi de asemenea rezervată, cu condiția de a-i fi plătit prețul întreg: 250.000 $. Tesla Roadster este programată pentru debut în 2020.

Totodată, producătorul american de mașini electrice a anuțat că, începând cu 18 ianuarie 2019, va elimina din gama sa de oferte versiunile entry-level (baterie de 75 kWh) pentru Model X și Model S.

Singura versiune disponibilă pentru acestea va fi cea cu baterie de 100 kWh, pentru care prețurile trec de 100.000 € pentru oricare dintre modele — Model S pleacă de la 109.000 € în Germania, iar Model X, de la 116.000 €.

Alternativa mai accesibilă rămâne, astfel, Tesla Model 3 — cu prețuri care pornesc de la 50.000 €.

tesla-roadster 2
tesla-roadster 3
tesla-roadster 5

CITEȘTE MAI MULTE: Un prototip electric Porsche a fost încărcat în 3 minute cât pentru 100 km