Unul turbo-electric chiar!
Cu atât de multe modele (frumoase) în gamă, decapotabila SL de la Mercedes-Benz se pierde în mulțime; plus că S-Class Cabrio fură privirile și inimile tuturor.
Nu știm ce anume ne pregătesc germanii pentru următoarea generație SL — am auzit că AMG o să se implice serios în dezvoltarea acesteia — însă am dat peste aceste schițe cu un SL shooting brake electric și dintr-o dată ni se pare cea mai bună idee din lume.

Trebuie să recunoaștem: suntem influențați aici de caroseria shooting brake, pe care industria auto o ascunde de ochii lumii din oarecare motiv. Noroc că avem băieți buni precum Rain Prisk care să ne ofere versiuni fanteziste pentru mai toate mașinile sport la care visăm.

Randările din acest articol sunt semnate de Emre Husmen, pe care îl găsești pe Bēhance. Emre și-a imaginat SL-ul nu doar shooting brake, dar și hibrid. O versiune pur electrică, zicem noi, ar fi o abordare fezabilă pentru Mercedes-Benz, care a creat deja linia de produse EQ, al cărei prim reprezentant este SUV-ul EQC.
Emre s-a ocupat doar de designul acestui SL practic și eco și s-a ferit să dea informații despre platforma pe care stă SLE (așa l-a botezat), altele decât faptul că este „turbo-electric”.

Tu ce ansamblu de propulsie crezi că i s-ar potrivi de minune lui SLE?
CITEȘTE MAI MULTE: Polestar 1, imagini din testele dinamice dinaintea intrării în producție